Maria Bumbaru
Presedinte Executiv ANDR
Pentru a avea o imagine a evoluției detectivismului în lume și în România Secolului 21, este necesară o scurtă incursiune în istorie, încercând în felul acesta sa aduc în fața celor interesați cateva date și repere care să facă mai bine înteles acest demers.
Despre detectivii particulari se vorbește de pe la 1700, dar oficial sunt luați în considerare ultimii 180 de ani, mai concret secolul XIX.
Începuturile detectivsimului sunt revendicate predilect de Franța, Anglia, Statele Unite ale Americii fara a omite însa că, avem date si istorii legate de acest subiect din aproape toate statele Europei.
Unanim recunoscut în lume ca moment al apariției primului detectiv particular, este anul 1833, cand in Franta, Eugène François Vidocq, fonda prima Agenție de detectivi particulari, denumita “Le bureau desrenseignments” (Office of Intelligence).
O mixtură între detectivism și poliție privată, activitatea era asigurata de 11 detectivi, doi funcționari si un secretar.
Lucrau pentru oameni de afaceri, persoane particulare si acționau împotriva escrocheriilor, artizanilor în producerea de falimente, fraudelor de tot felul si, nu s-au sfiit ca uneori să folosească metode ilegale pentru a îi descoperi și demasca.
Se ințelege ca Vidocq a ajuns repede în conflict cu poliția atât din cauza metodelor sale de acțiune cât și a relațiilor sale destul de dubioase.
In ciuda multiplelor controverse la adresa sa, Vidocq este considerat de istorici drept parintele criminologiei moderne. Abordarile sale au fost noi și unice pentru acele vremuri.
El a introdus fișierele antropometrice și știinta balistică în munca politiștilor, a fost primul care a utilizat mulajul de gips pentru urma de încalțaminte, maestru al deghizărilor și urmăririlor, a utilizat munca sub acoperire si cerneala simpatică pe care o prepara el însusi după rețete proprii.
A utilizat în tipografiile sale o rețetă de hîrtie specială folosită la tiparirea obligațiunilor, care nu putea fi ștearsă, falsificată sau distrusă.
Multe dintre metodele și descoperirile sale sunt utilizate și astăzi.
Totuși, datorită biografiei și trecutului său atât de controversat, Franța nu i-a recunoscut meritele mult timp. In anul 1905 a avut loc o expoziție organizată de Siguranta Națională Franceză în care apare și Vidocq ca predecesor al lui Pierre Allard, considerat a fi organizator si mai ales reformator al instituției in cauza.
Bineînteles ca eroarea a fost repede corectata: Vidocq nu a fost niciodată șef al Siguranței Nationale Franceze. Este însa adevarat ca el a colaborat foarte bine cu Pierre Allard, a petrecut o săptamană exclusiv cu acesta, timp in care i-a prezentat rețeaua sa de agenți.
Activitatea lui Francoise Vidocq a făcut și mai face încă subiectul multor cercetări.
Viața lui, prezentată de Vidocq însusi într-un roman autobiografic în anul 1828, l-a făcut celebru. Scrisă in 4 volume lucrarea s-a vîndut în peste 50.000 de exemplare în primul an.
Prieten cu marii scriitori ai vremii, Vidocq îi inspiră și devine un model pentru personaje literare.
Balzac, Hugo, Eugene Sue sunt doar o parte dintre scriitorii care s-au inspirat din viața și cazurile lui Vidoq. El servește drept model pentru celebrul personaj Jean Valjean al lui Hugo și lui Emile Gaboriau pentru personajul Monseur Lecoq, care se pare ca a stat mai tîrziu la baza creării unui alt personaj celebru: Sherlock Holmes.
Vidocq este deasemenea prototipul utilizat de Edgar Alain Poe pentru primul detectiv particular personaj de roman: Auguste Dupin.
Francoise Vidocq va ramâne în istorie ca primul detectiv particular, deschizător de drum într-un domeniu care, înca mai este un tăram al misterelor, sursa de inspirație pentru romancieri, regizori sau amatorii de aventură și mister.
24 iulie, ziua de naștere a lui Francoise Vidoq a fost adoptată de catre multe organizații de detectivi particulari ca fiind “Ziua internatională a detectivului particular”.
În Anglia, drumul este deschis de Charles Frederick Field (1805-1874) fost ofițer in Scotland Yard și după retragere detectiv particular.
Celebritatea sa este strâns legată de prietenia cu scriitorul Charles Dickens, care era fascinat să însotească poliția londoneză în acțiunile sale, mai ales în rondurile de noapte.
Într-o astfel de acțiune Dickens l-a întalnit pe inspectorul Field și au devenit buni prieteni. Atat de mult l-a placut Dickens pe prietenul sau încat în 1851 a scris o povestioară intitulată “ La datorie cu Inspectorul Field” în care, se întelege, este vorba despre detectiv si munca sa. Cu certitudine tot Inspectorul Field este prototipul “Inspectorului Bucket” din Bleak House și a continuat să îl inspire ori de cate ori avea de gând sa scrie pozitiv despre un inspector de poliție sau detectiv.
În 1850 Dickens a scris trei povestiri in jurnalul “Household Words” în care povestește aventurile și investigațiile unui detectiv. Toate faptele sunt reale, numai numele sunt schimbate. Field este usor de recunoscut. Dickens îl descrie ca fiind “….un barbat de vârsta mijlocie, cu o prezența impunatoare, cu ochi mari si umezi, o voce răgusită , dar mai ales avea obiceiul să împungă cu degetul aratator ridicat în dreptul nasului sau al ochilor, ori de cate ori era nevoie sa te convingă de ceva”.
Printre altele, Field a fost pasionat de arta deghizajului și nu s-a sfiit s-o utilizeze chiar si cand nu era în misiune.
Cu toate ca Dickens l-a supradimensionat în descrierile sale, (însusi Field ajungând sa se încreadă atat de mult în calitațile sale încat chiar a intrat uneori în necazuri), cu sigurantă ramâne una dintre figurile proieminente de detectivi particulari ai lumii.
Charles Field a fost înmormantat in Brompton Cemetery din Londra și monumentul sau poate fi vazut și astazi.
În S.U.A., in 1850, Allan Pinkerton, fost agent guvernamental, devine celebru odată cu descoperirea unui complot pentru asasinarea presedintelui Abraham Lincoln.
Istoricul Frank Morn spune ca: „pe la mijlocul anilor 1850, oamenii de afaceri au văzut ca au nevoie de un control mult mai mare asupra angajatilor lor. Solutia lor a fost să sustină dezvoltarea sistemelor de detectivi particulari”.
Edward Rucker (un avocat din Chicago) si Allain Pinkerton, înfiinteaza in 1850,
North-Western Police Agency, cunoscuta mai tarziu drept “Pinkerton Agency”.
In 1855 ei controlau deja 6 rute de căi ferate in Vestul Mijlociu. Legenda spune că, la un moment dat, Agenția Pinkerton a avut mai multi agenți decat armata permanenta a Statelor Unite.
Fara îndoială Agenția Pinkerton poate fi considerată una dintre cele mai mari din lume.
O mixtură între agenți de paza si detectivi particulari, Agentia a prestat servicii pentru oamenii de afaceri ai secolului XIX în timpul conflictelor de muncă, a protejat fabricile lor de greviști și unionisti.
Deviza lor „We never sleep” (Noi nu dormim niciodată) i-a facut celebri drept „Private Eye” în urmarirea lui Jesse James, frații Reno, Wild Bunch, Sundance Kid, Bunch Cassidy.
Prosperitatea anilor 1920 a facut accesibile serviciile detectivilor pentru multe persoane.
Nevoile publicului în creștere și în transformare, sunt tipice clasei de mijloc: apar cauzele de divorț, infidelitatea, sindicalitatea și dezvoltarea conflictelor de munca, anchetele
fraudelor în asigurari, alte anchete domestice sau penale, care aduc in prim plan activitatea detectivistica.
Agenții Pinkerton acționau sub un cod propriu care prevedea că: “niciodată nu vor accepta mita, nu vor face compromisuri cu infractorii, vor face parteneriate cu autoritătile și le vor ajuta în orice situație, vor refuza cauzele de divorț care au drept motiv scandalul, nu vor ridica costurile muncii lor fară a înstiința clientul, vor respecta clientul și vor colabora cu el…
Pinkerton Agency a continuat sa existe pană în zilele noastre, și operează sub conducerea Grupului Security AB (una dintre cele mai mari companii de securitate din lume) în peste 53 de țari.
In România, cea mai veche atestare documentară despre detectivii particulari, o găsim în Regulamentul de organizare și funcționare a Poliției Generale a Statului din anul 1929, (sub conducerea Ministrului de Interne Alexandru Vaida-Voevod) unde pe lângă atribuțiile de conducere și administrație generală a Țării, de ordine și siguranță a statului” este prevazută și “funcționarea de… birouri particulare de informații si polițienești”.
Aprobările pentru aceste birouri particulare, urmau sa fie date în baza unui Regulament și a îndeplinirii unor condiții privitoare la: moralitate, pregatire profesională, asigurarea secretului muncii profesionale, etc.
Într-un Jurnal de afaceri francez, a fost menționat un Birou de investigații, care putea fi găsit în Strada Academiei nr.5. din București. După al Doilea Război Mondial odată cu instaurarea comunismului în întreaga Europă de Est, deci și în spațiul românesc, activitățile detectivilor particulari dispar.
Cu toate acestea, detectivul particular ale cărui aptitudini și profil profesional cer curaj, atenție, pasiune pentru adevăr, dorința de a învata și curiozitatea de a căuta cu pasiune până la soluționarea cazului se pare ca a continuat sa existe.
Polițiști și criminaliști precum Dumitru Ceacanica, Traian Tandin, Manon Florescu, Lazar Cârjan, scriitori de literatură politistă precum Olimpian Ungherea, fost ofițer de securitate si redactor șef al Revistei „Pentru Patrie„ psihologul criminalist Tudorel Butoi, si mulți alții la fel de redutabili dar mai puțin cunoscuți, ar fi putut fi fară îndoială modele demne de “detectivi” români celebri.
Dumitru Ceacanica era colonel criminalist însă i se spunea „comisarul Ceacanica„.
Așa îi plăcea să-i zică lumea – „Comisarul„. A fost gradul cel mai înalt la care a ajuns după ce s-a angajat în 1948 la Prefectura Capitalei. După înființarea Miliției în 1949, a ajuns ofițer criminalist. A format mulți judiciariști, care ulterior au povestit despre el..„ avea un fler ieșit din comun. Flerul si raționamentul erau armele lui imbatabile, și cu astea două a câștigat respectul multora, inclusiv a șefilor….avea mania detaliilor„
„Nimic nu se făcea fără Comisarul Ceacanica atunci când ofițerii judiciariști se confruntau cu un caz greu, fie că era vorba de omor, crime în serie, tîlhărie, jaf sau spargeri bine planificate„
Se spune ca de mic a visat sa devină detectiv ca Sherlock Holmes, citise tot ce putuse găsi despre el și povestea ca fusese fascinat de „logica pe care se baza în descoperirarea criminalilor„.
Psihologul criminalist Tudorel Butoi, într-un interviu acordat jurnalistei Liliana Nicolae spunea despre Comisarul Ceacanica „ Mi-l amintesc îmbracat într-un impecabil costum de culoare gri, poate dungat, cu nelipsita batistă pusă la buzunarul hainei. Croiala costumului era la două rânduri de nasturi, așa cum purtau comisarii timpului, pe care eu îi cunoșteam doar din filme…Pălărie, pantofi impecabili din piele. Un personaj pe care – dacă n-ar fi fost profiulul lui mediteranean, cu nas acvilin – eu l-aș asemui cu Jean Gabin…parcă venea de undeva de pe ecran…făcea o nota discordantă cu oamenii timpului de atunci…La el lumea era „domnule, distinse domn„..
Traian Tandin, fost ofițer de poliție judiciară, scriitor, este unul dintre cei mai reprezentativi discipoli ai lui Dumitru Ceacanica. Reputat investigator în materia anchetării omorurilor, disparițiilor cu suspiciuni de omor, infracțiunilor de mare violeță s-a ocupat de peste 2000 de cazuri. A fost citat prin 32 de Ordine de Zi pe Unitate ale Inspectoratului General al Poliției, devenit celebru și prin cazurile Rîmaru, „Omul cu ciocanul„ etc.
A fost redactor șef al revistei Poliția Româna, licențiat în științe juridice și jurnalism, Expert in afaceri judiciare, a scris peste 100 de carți și romane polițiste, 42 de scenarii de film, inspirate din aventurile și munca sa ca ofițer judiciarist. S-a pensionat în anul 2000 și a decedat la vârsta de 75 de ani, în anul 2020.
Din descrierea jurnalistei Dana Fodor Mateescu, aflăm că „toată lumea îl privea cu respect, unii cu teamă, era „..un personaj extraordinar….o enciclopedie umană de cazuri, știe criminalii si borfașii după nume, îi cunoaște ca pe popriile buzunare…„
Când l-a cunoscut la redactia Revistei Poliția Română, „stătea ca un pasă la un birou, fuma ca un turc și decupa, tacticos, articole din niște publicații…Un tip ciudat, dar simpatic, durduliu, tăia cu precizie de medic legist articolașe și le punea într-o parte..Chiștocul de țigară jurai că este lipit cu superglue de buza de jos….mă întrebam dacă și-o scoate vreodată…Aaaa, și ce povești avea Comisarul în el! Nescrise, nespuse, neștiute de mulți..despre Rîmaru, despre Ceacanica, despre copiii asasini, răpiri, spargeri, NUP-uri, cadavre în „rigor mortis„.crime sadice…
Traian Tandin, este in cărțile sale „Capitanul Roman„ …personaj îndragit atat de autor cât si de cititori. În toate lucrările sale, faptele relatate sunt reale.
L-am cunoscut la rândul meu pe „Comisarul TT„. A devenit un susținător al Asociatiei Naționale a Detectivilor din România încă de la înființare în anul 2000, an care coincide cu pensionarea sa.
Îl privesc nostalgic într-o fotografie facută la lansarea Asociației Naționale a Detectivilor din România, așezat în primele rînduri rezervate fondatorilor și invitaților de onoare la Biblioteca Cercului Militar din București, o legend vie, legatură între cei care nu și-au putut realiza visul de a fi „Sherlock Holmes„ la propriu și cei care, în ziua aceia de 28 iunie 2000, pregăteau cadrul oficial în care avea sa renască detectivismul în România.
Comisarul, a scris multe articole pentru „Lumea Detectivilor„ ( revista editată de ANDR) , dar, așa cum se întâmplă de obicei, mi-a povestit mult mai multe. Îi datorez întâlnirea mea cu Manon Florescu, cu generalul Lazăr Cârjan, cu Olimpian Ungherea.
Sunt personalități despre care detectivii particulari ai zilelor de astăzi, nu au auzit și nici nu aveau cum să o facă, atâta timp cât modești și caracterizați de un profesionalism de excepție, aceștia s-au mulțumit să participe cu discreție, dar cu toată priceperea si credința lor la construcția unei organizații profesionale ca Asociația Națională a Detectivilor din România, căreia i-au dat formă și consistență, punând drept garanție însași renumele lor.
Am trăit alaturi de ei, bucuria de a vedea clădindu-se încet, încet detectivismul Secolului XX, aici in România, și poate ca nu a fost doar întâmplare faptul că Asociația Națională a Detectivilor din România, a luat ființa prin actul de voința a fondatorilor săi chiar la început de Secol XX.
Este o datorie morală a noastră a celor care cunoaștem această istorie, să scriem despre ea și să nu uităm recunoștința față de premergatorii detectivismului românesc, față de toți aceia care, într-o perioadă plină de confuzii ca cea care a urmat anilor 1989, au îndrăznit să pună bazele primei organizații profesionale a detectivilor particulari – Asociația Naționala a Detectivilor din România – A.N.D.R.
Despre cum s-a ajuns la momentul evocat mai sus, o sa povestesc în continuare, după o trecere în revistă a perioadei 1990-2000, perioadă de convulsii și așezări în multe domenii de activitate, dar, semnificativ pentru noi, rămânând cel detectivistic.
(va continua)
Bibliografie
https://asginvestigations.com/private-investigator/history-of-private-investigations
https://en.wikipedia.org/wiki/Private_investigator
https://www.asset.edu.au/history-of-private-investigators/ https://evz.ro/comisarul-ceacanica-cel-mai-tare-detectiv-din-istoria-militiei.html https://www.libris.ro/din-jurnalul-unui-politist-traian-tandin-NEV978-606-8390-83-3–p21599345.html https://playtech.ro/stiri/a-murit-comisarul-traian-tandin-o-legenda-a-politiei-romane-criminalistul-care-l-a-urmarit-si-pe-rimaru-122640 https://revistatreispe.wordpress.com/2019/05/10/comisarul-traian-tandin-un-personaj-de-legenda https://ro.wikipedia.org/wiki/Olimpian_Ungherea